Date oficiale: 12 consumatori de droguri, anul trecut, la Satu Mare

droguri

Potrivit statisticilor Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Satu Mare, anul trecut doar 12 consumatori de droguri au primit consiliere din partea specialiștilor instituției. Coordonatoarea CPECA, Camelia Iacob spune că în cei zece ani de activitate a instituției niciun consumator de droguri nu s-a adresat direct pentru a cere consiliere ci au ajuns la specialiști indirect, aduși de familie sau prieteni.

Din cifrele prezentate de Iacob reiese că 2,5% din populația din nord-vestul României a consumat cannabis, 1,5 etnobotanice, 0,6% cocaină și 0,2% ecstasy. Dintre consumatorii de droguri, potrivit statisticilor CPECA Satu Mare doar cinci persoane au ajuns la urgențe. În acest clasament conduce județul Cluj (484 de persoane), fiind urmat de Maramureș (87), Bihor (85), Sălaj (30), Satu Mare (5) și Bistrița-Năsăud (3).

Iacob spune că cea mai mică vârstă de debut declarată de către cei care au experimentat consumul de cannabis a fost 10 ani, iar cea mai mare 50 ani. Cea mai mică vârstă de debut, declarată de cei care au afirmat consum de ecstasy pe parcursul vieţii, a fost 15 ani, iar cea mai mare, 29 ani. Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de cocaină/crack, a fost 16 ani, iar cea mai mare, 25 ani.

În ceea ce privește amfetaminele vârsta medie de debut este 22 de ani. Cea mai mică vârstă de debut, declarată de către cei care au experimentat consumul de etnobotanice, a fost 12 ani.

Din evidențele prezentate de Camelia Iacob reiese că în 2016, 37% din consumatori au fost trimişi pentru evaluare la centru de către DIICOT, 27% de Serviciul de Probaţiune, 18% de Penitenciarul Satu Mare iar 18% de familie.

Raportat la domiciliul consumatorilor, cei mai mulți provin din municipiul Satu Mare și localitățile învecinate (66%), apoi urmează orașul Negrești-Oaș și Țara Oașului cu 17%, Tășnad – 3% și Carei – 3%.

4 Comentarii la "Date oficiale: 12 consumatori de droguri, anul trecut, la Satu Mare"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.