S-au reluat lucrările la heliportul SMURD din Sălaj. Elicopterul va deservi și județul Satu Mare

SMURD

Din cauza întârzierilor la lucrările de construcție a bazei aeriene de la Jibou (Sălaj), judeţele din nord-vestul ţării, printre care și Satu Mare, nu au nici acum elicopter SMURD. Este puțin probabil ca baza aeromedicală să fie gata mai devreme de luna mai, iar până atunci urgențele din zonă vor fi preluate de elicopterul SMURD aflat la Târgu Mureş.

Construcţia bazei aeriene din incinta unităţii de pompieri de la Jibou a început în noiembrie 2015. După o pauză de mai multe luni din cauza vremii nefavorabile, muncitorii au reînceput lucrările, acum două săptămâni.

Firma constructoare are de ridicat hangarul, câteva camere în care vor sta medicii dar și pista de aterizare. Elicopterul SMURD ar urma să deservească partea de nord-vest a ţării, adică județele: Sălaj, Cluj, Maramureş, Bistriţa, Satu Mare şi Bihor.

Pe lângă vremea nefavorabilă, lucrarea a întârziat și pentru că, în prima fază, nicio firmă nu s-a prezentat la licitaţia pentru construcţie. Totodată, a mai durat până când terenul a fost trecut din proprietatea Ministerului de Interne, în cea a Consiliului Judeţean Sălaj.

Contractul ce vizează lucrările pentru construirea hangarului a fost semnat în data de 14 august 2015. Lucrările sunt executate de SC ARCADA CON SRL, firmă desemnată câştigătoare în urma licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Sălaj.

Valoare totală a contractului este de 1.071.841 lei, la care se adaugă TVA în sumă de 257.241,84 lei.

Elicopterul SMURD care urmează să deservească județele din nord-vestul României a fost cumpărat la sfârşitul anului 2013 de Ministerul Sănătăţii. Aparatul de zbor este acum folosit de celelalte centre SMURD din ţară, în cazul în care restul elicopterelor se află în revizie tehnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.