Guvernul României a felicitat spadasinele pentru aurul de la Buenos Aires

spada

Guvernul României a salutat succesul repurtat de reprezentativa de spadă seniori feminin a țării noastre care duminică, 14 februarie a cucerit aurul în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Buenos Aires (Argentina). Din lotul României face parte și sătmăreanca Simona Pop.

„Felicitări Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu, echipa de ‪spadă a României, pentru medalia de aur‬ cucerită la etapa de Cupa Mondială de la Buenos Aires! Fiecare victorie a voastră reprezintă pentru noi, românii, o confirmare, dar și speranța unei medalii olimpice la Rio”, este mesajul Guvernului.

Echipa României a avut următorul parcurs în cadrul turneului din Argentina: tabloul de 16: 45-37 cu Brazilia; tabloul de 8: 45-26 cu SUA; semifinale: 45-36 cu Estonia; finala: 45-40 cu Rusia.

Următoarele etape de Cupă Mondială din sezonul 2015-2016 sunt:

18-20 martie 2016 – Budapesta (Ungaria)
22-23 aprilie 2016 – Rio de Janeiro (Brazilia)
20-22 mai 2016 – Legnano (Italia).

Campionatul European de scrimă pentru seniori va avea loc la Torun (Polonia), în perioada 20-25 iunie.

Totodată, probele de scrimă de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 vor avea loc în perioada 8-14 august.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.