Muzeul Judeţean Satu Mare (B-dul Vasile Lucaciu nr. 21) va găzdui marţi, 16 februarie, la ora 16.00, vernisajul expoziţiei „Războinici avari în Transilvania”.
Expoziţia prezintă diferite aspecte ale culturii materiale din epoca avară legate de arme şi armament, modul de viaţă, costumul masculin şi feminin, obiceiurile funerare, viaţa de zi cu zi, relaţiile avarilor cu celelalte grupuri etnice din Bazinul Carpatic etc.
Vor fi expuse artefacte împrumutate din mai multe colecţii muzeale din ţară care vor fi însoţite de un material explicativ bogat şi de reconstituiri ale costumului, ale armamentului şi ale harnaşamentului din perioada respectivă.
Expoziţia este completată de vestigiile gepidice descoperite la săpăturile arheologice legate de construcţia drumului ocolitor al municipiului Carei.