Tabăra de matematică – Călineşti Oaş 2016

Performing Math Calculations at Chalkboard
Performing Math Calculations at Chalkboard

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) şi în colaborare cu Centrul Judeţean de Excelenţă, organizează în perioada 10-14 februarie 2016 a doua ediție a Taberei de matematică – Călineşti Oaş.

La activitățile din cadrul taberei vor participa un număr de 31 elevi din învățământul gimnazial sătmărean, selectaţi dintre premiaţii la Olimpiada de Matematică – etapa judeţeană 2015. Elevii vor fi însoţiţi pe toată durata taberei de patru profesori de matematică şi vor avea şansa să aibă parte de cursuri şi seminarii susținute de 16 profesori de matematică din judeţul Satu Mare.

Tabără se dorește a fi un stagiu de pregătire pentru participarea la Olimpiada de Matematică 2016. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, elevii vor avea un program intens de pregătire, îmbinat în mod armonios cu activităţi de petrecere a timpului liber. În fiecare zi, elevii vor participa dimineaţa la trei ore de curs şi seminar şi după-amiaza la două ore de rezolvări de probleme.

Pe parcursul activităţilor vor fi combinate temele de geometrie cu cele de algebră. Fiecare zi a taberei va avea o anumită temă: „Ziua matematicii”, „Ziua centrării pe performanţă”, „Ziua bunelor maniere”, „Ziua mulţumirii”.

Ultima zi din programul de desfășurare a taberei este rezervată unui test-simulare a olimpiadei de matematică, la care vor participa toţi elevii prezenţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.