Un bărbat de 50 de ani din Satu Mare, Geza Ș., este cercetat de polițiști după ce a furat paltonul de pe un manechin așezat pe trotuarul din fața unui magazin de haine.
Incidentul a avut loc joi, 4 februarie, pe strada Martirilor Deportați din Satu Mare. Prejudiciul este de aproximativ 260 de lei.
Hoțul a fost condus la sediul Poliției unde a fost audiat, întocmidu-i-se dosar penal.
După câteva ore, un alt administrator al unui alt magazin situat în aceeași zonă a sesizat polițiștii cu privire la faptul că un bărbat a furat o jachetă de piele de pe un manechin. Oamenii legii sosiți la fața locului au constatat faptul că autorul este nimeni altul decât cel care în urmă cu câteva ore furase un palton.
Bărbatul este cercetat pentru furt calificat.