Incendiu în Botiz. Tânăr transportat la spital

incendiu

Un tânăr din Botiz a ajuns azi (4 februarie) dimineață la spital după ce s-a intoxicat cu fum în timp ce încerca să stingă focul izbucnit la acoperișul casei sale. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 07.25.

Potrivit echipajului de intervenție focul s-a propagat de la hornul casei, care era neizolat termic.

Având în vedere că focul nu luase proporții, pompierii au reușit să stingă incendiul în aproximativ o jumătate de oră.

Cu gândul de a stinge focul, fiul proprietarului a urcat în podul casei, însă acesta s-a intoxicat cu fum, fiind transportat cu o ambulanță SMURD la Urgențele Spitalului Județean Satu Mare.

Vom reveni cu detalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.