Viceprimarul din Călinești-Oaș, prins la furat

Dinu Birtoc

Viceprimarul comunei Călinești-Oaș, Dinu Birtoc, este cercetat de polițiști după ce a fost prins că a furat documente din incinta primăriei din localitate. Incidentul s-a petrecut luni, 1 februarie, în jurul orei 20.45. Polițiștii au fost sesizați de către primarul comunei, Gheorghe Copil.

„În jurul orelor 20.45 polițiștii Secției Gherța Mică au fost sesizați de către C. Gheorghe de 62 ani, din Călinești Oaș, despre faptul că B. Dinu de 45 ani, din Lechința, a sustras unele documente din incinta primăriei. Sosiți la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, asupra bărbatului sau găsit trei clasoare cu documente”, spun anchetatorii.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt.

Dinu Birtoc îndeplinește funcția de viceprimar în comuna Călinești-Oaș, și face parte din PNL.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.