Sătmarul este numărul unu pe piața pălincii

CJ

Vineri, 29 ianuarie, la un restaurant din centrul Clujului a avut loc o prezentare de băuturi tradiționale distilate din nord-vestul României. Au fost prezente firmele care produc rachiuri și pălincă de cea mai înaltă calitate, din județul Satu Mare participând două astfel de firme.

Invitații de onoare ai manifestării au fost scriitorii Felician Pop și Robert Laszlo, care și-au prezentat cartea „Povestea pălincii”, devenită un reper incontestabil în rândul cunoscătorilor.

În fața unei asistențe extrem de interesate, autorii au vorbit despre istoria pălincii și au adus argumente riguroase în favoarea ideii că pălinca sătmăreană este fără îndoială, nu doar cea mai bună din țară, ci cu siguranță, din întreaga lume.

Pentru edificare, cei prezenți au avut ocazia să treacă în revistă, printr-o elaborată degustare a pălincilor sătmărene obținute prin distilarea prunelor, strugurilor, perelor, gutuilor, perelor pădurețe și măceșelor.

Prezenți la manifestare, specialiștii au apreciat unanim valoarea cărții prezentate și i-au lăudat pe autori pentru felul în care înțeleg să promoveze un produs tradițional românesc, mai ales că volumul are și o versiune în limbile maghiară și engleză.

Organizatorul evenimentului a fost Casian Popa, un maestru al întâlnirilor de înaltă clasă, iar la lansare a participat și directoarea editurii „Ecou Transilvan” care a tipărit cartea, Nadia Fărcaș.

A fost foarte multă lume bună prezentă aici, din întregul nord-vest al României, producători, specialiști în domeniu, degustători și mulți iubitori ai produselor tradiționale de elită.

După ce au degustat toate sortimentele sătmărene, cei prezenți au putut să constate că la ora actuală, județul Satu Mare dă tonul în promovarea pălincii, chiar are un Festival al Pălincii, și că experiența sătmărenilor ar trebui împărtășită și celor din județele vecine, astfel ca acest excelent produs tradițional să poată fi promovat în întreaga țară, dar mai ales pe plan internațional.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.