Boby Varga – artistul plecat să picteze în stele

boby

Vineri, 29 ianuarie, de la ora 14.00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare în colaborare cu Cenaclul „Alfazet”, organizează vernisajul „In Memoriam- Boby Varga”.

Tânărul Viorel Boby Varga, provine dintr-o relație întâmplătoare a mamei, nefiind recunoscut de tată. Din cauza faptului că familia prezenta multiple carențe educaționale, materiale, morale și sanitare copilul la vârsta de doi ani a fost instituționalizat la Leagănul de copii Satu Mare, la 06.07.1998, dată de la care nu a fost vizitat niciodată de către vreun aparținător.

Băiatul s-a acomodat foarte repede în cadrul serviciului social rezidențial „Roua” din Hurezu Mare, nu a creat probleme deosebite, a respectat regulamentul centrului, al școlii și al internatului și totodată a făcut progrese la învățăturăa dându-i-se șansa să-și finalizeze studiile liceale la Liceul de Artă „Aurel Pop” Satu Mare.

Cu toate acestea, tânărul artist nu a promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, iar în sesiunea de toamnă nu a dorit să se înscrie, considerând că nu este suficient de bine pregătit pentru a promova examenele de bacalaureat, la nivel declarativ ajungându-se la concluzia că o să susțină aceste examene în sesiunea de vară 2015-2016.

Maria Varga, mama lui Boby, a dat naștere la 16 copii, dintre care 14 au beneficiat de o măsură de protecție atât în județul Satu Mare cât și în județul Timiș.

De la data intrării în sistemul rezidențial, Boby nu a fost vizitat de către mamă sau de către rude, însă în ultima perioadă tânărul a păstrat o legătură cu familia biologică, deplasându-se chiar și în localitatea Traian (județul Timiș) la domiciliul uneia dintre surori.

În urma evaluării cazului său, s-a dispus admiterea lui în cadrul Centrul social cu destinație multifuncționala pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție, urmând să fie sprijinit cu privire la încadrarea în câmpul muncii.

Numai că Boby a decis să plece în străinătate (Anglia) pentru a-și asigura un venit financiar mai consistent față de cel stabilit în țară. Din nefericire, pentru el, visul său nu s-a transformat realitate deoarece, din motive doar știute de el, viață lui s-a sfârșit prematur.

Aceasta este povestea unui tânăr cu un destin nedrept care a pierdut bătălia cu propriul destin.

Au rămas însă câteva din lucrările sale, adunate acum într-o retrospectivă lapidară, astfel că prima lui expoziție personală este de fapt, și ultima.

Un omagiu adus unui tânăr artist plecat să picteze în ceruri …

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.