Medalion Cultural „Radu Ulmeanu – 70”

radu-ulmeanu-foto

Luni, 25 ianuarie de la ora 16.00, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, va avea loc Medalionul Cultural „Radu Ulmeanu – 70” în organizarea instituției gazdă, cu sprijinul Consiliului Județean.

Radu Ulmeanu s-a născut la 25 ianuarie 1946 în localitatea Ulmeni, Maramureş, a urmat studiile la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj. Profesor de limba şi literatura română. Director fondator al Casei de Editură Pleiade şi al revistelor de literatură „Pleiade” şi „Acolada” precum şi al revistei săptămânale de divertisment „Arena” din Satu Mare.

Este fondator al Societăţii CATV SAMTEL Satu Mare, împreună cu un grup de asociaţi. A condus ca director studioul TV şi Radio Samtel Satu Mare, după fuzionarea Samtelului cu această firmă.

A debutat cu o pagină de poezii cu o prezentare („Radu Ulmeanu: O dimineaţă frenetică”) de Geo Dumitrescu în revista „Contemporanul” (1966). Prezent în volumul colectiv „Eu port această fiinţă”, Antologie de poezie tânără de Nicolae Prelipceanu, apărută la Editura Dacia în 1972. Debutul editorial propriu-zis: Patinoar, versuri, Editura Cartea Românească, 1979. A colaborat la revistele „Contemporanul”, „România literară”, „Viaţa Românească”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Pleiade”, „Acolada”, „Dacia literară” etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi membru al PEN Club Român.

Medalionul cultural va omagia întreaga activitate a omului de cultură, a poetului și a editorului Radu Ulmeanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.