Se pregătește informatizarea secțiilor de votare

DSC_0587

DSC_0591

Se are în vedere constituirea unui corp al operatorilor de calculatoare la secțiile de votare, o noutate anunțată de către reprezentantul Autorității Electorale Satu Mare, Sebastian Domuț, în cadrul unei ședințe cu secretarii primăriilor din județ. La ședința de astăzi, 14 ianuarie, a participat și prefectul Eugeniu Avram.

Măsura ce urmează a fi implementată este o noutate în ceea ce privește informatizarea secțiilor de votare pentru alegerile din acest an. „Tocmai s-a reușit organizarea la Negrești-Oaș a cinci sesiuni de testare-examinare în vederea selectării membrilor corpului operatorilor de calculatoare. Au fost înscriși 98 de candidați din care 86 au reușit să promoveze testările și au fost deja instruiți”, spune Domuț.

În acest proces de testare-selecție a candidaților cei de la Autoritatea Electorală sunt ajutați de Marius Bancoș de la STS, dar și de personalul Institutului Național de Statistică (INS), filiala Satu Mare.

În viitorul apropiat, urmează alte sesiuni de selecție-examinare ce se vor desfășura în municipiile Carei și Satu Mare.

Referitor la alegerea președinților secțiilor de votare, Sebastian Domuț a declarat că aceștia vor fi desemnați printr-o tragere la sorți automată, efectuată de calculator.

De asemenea, Domuț a subliniat și faptul că până în prezent cei de la STS au verificat toate secțiile de votare din județ pentru a vedea dacă permit implementarea infrastructurii informatice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.