Dacian Cioloș va efectua o vizită în Franța

Dacian Ciolos

În zilele de 20, respectiv 21 ianuarie, premierul României, Dacian Cioloş, va efectua o vizită în Franţa, pe 20 şi 21 ianuarie, unde se va întâlni cu preşedintele Francois Hollande, cu premierul Manuel Valls, dar şi cu preşedintele Senatului, cu preşedintele Adunării Naţionale, cu studenţi români şi oameni de afaceri francezi.

„Va fi o vizită de două zile, se pleacă pe 20 (ianuarie) în cursul dimineţii, cu un avion de linie, şi vor fi mai mulţi miniştri care pleacă. Deocamdată, alături de premier vor fi ministrul Economiei, vicepremierul Costin Borc, ministrul Afacerilor Externe (Lazăr Comânescu), iar dacă se clarifică şi celelalte elemente ale vizitei, vor mai veni şi miniştrii Culturii, Apărării şi Internelor”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Va fi un dejun de lucru cu preşedintele Francois Hollande, la care va participa evident şi premierul Manuel Valls. Vor fi întâlniri apoi cu preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, cu preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone, de asemenea, o întâlnire cu comunitatea românească la sediul ambasadei, apoi o întâlnire cu studenţii români, la Science Po, unde va susţine şi o alocuţiune. În a doua zi a vizitei vor fi câteva întâlniri cu şefi de întreprinderi francize”, a declarat Dan Suciu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.