Nereguli grave la magazinul Unicarm din Vatra Dornei

Unicarm

Peste 400 de kilograme de produse lactate, de panificație, prăjituri și carne expirată au fost ridicate în urma unui control efectuat miercuri, 6 ianuarie, la magazinul Unicarm din municipiul Vatra Dornei (județul Suceava). De asemenea, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava spun că în magazin se vindea carne proaspătă la vrac, adusă de la Satu Mare, deși societatea nu este autorizată pentru comercializarea unui astfel de produs. Lanțul de magazine Unicarm este deținut de omul de afaceri din Satu Mare, Vasile Lucuț.

Controalele au fost demarate după ce un bărbat din Vatra Dornei a reclamat faptul că a cumpărat peşte oceanic din magazinul Unicarm, iar produsul a fost stricat. Conform procedurilor, produsul a fost supus imediat analizelor, confirmându-se faptul că peştele era alterat.

În cursul zilei de miercuri, o echipă condusă de dr. Petrea Dulgheru, şeful DSV Suceava, a început o serie de controale, însă nu a mai fost găsit nici un gram de peşte oceanic. Cu toate acestea, verificările efectuate la faţa locului au scos la iveală mai multe nereguli.

Petrea Dulgheru spune că magazinul nu dispune de un spaţiu cu instalaţie de frig pentru păstrarea produselor ieşite din termenul de garanţie sau alterate. Totodată, acesta a afirmat că în magazin se vindea carne proaspătă la vrac, adusă de la Satu Mare, cu toate că societatea nu este autorizată pentru comercializarea unui astfel de produs.

Șeful DSV Suceava spune că inspectorilor nu li s-a permis accesul într-una din sălile unităţii, sub pretextul că nu se găseşte cheia de la intrare. Inspectorii au plecat de la fața locului, însă au revenit după cinci minute. În sala respectivă se lucra de zor, angajații încercând să scape de marfa expirată.

În urma controalelor efectuate în sală, inspectorii au ridicat produse lactate, produse de panificaţie, prăjituri, carne, în total peste 400 de kilograme, toată marfa fiind expirată. Toată cantitatea a fost pusă sub sechestru, urmând a fi incinerată conform legii.

Pentru neregulile găsite SC Unicarm SRL a primit o amendă în cuantum de 5.000 de lei, cu obligativitatea de remediere a deficienţelor constatate, în termen de 72 de ore. În cazul în care neregulile nu vor fi eliminate, activitatea magazinului va fi sistată, susține Petrea Dulgheru.

4 Comentarii la "Nereguli grave la magazinul Unicarm din Vatra Dornei"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.