Peste 800 de jandarmi și polițiști vor asigura ordinea de Revelion și Anul Nou

jandarmi

În perioada 31 decembrie 2015-3 ianuarie 2016, peste 200 de jandarmi şi 620 poliţişti din cadrul IPJ vor executa misiuni de asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică atât în municipiul Satu Mare, cât şi în localităţile Carei, Negreşti-Oaș şi Tăşnad şi în zona de competenţă a acestora.

Oamenii legii vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în zonele şi pe arterele intens circulate din oraşe, în zonele aglomerate (evenimente cultural-artistice, gări, autogări, discoteci, lăcaşuri de cult), precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, parcuri etc) pentru prevenirea faptelor de natură antisocială, care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor.

Jandarmii şi poliţiştii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către şi în Piaţa 25 octombrie, unde municipalitatea organizează Revelion 2016, precum şi în zone cum sunt: pieţele, gările, autogările, târgurile, sau pe mijloacele de transport în comun.

Având în vedere numărul mare de cetăţeni care vor participa la diversele activităţi prilejuite de sărbătorile Anului Nou, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni în zonele şi arterele intens circulate, în preajma cluburilor, restaurantelor, sălilor de jocuri, urmărind descurajarea persoanelor care ar încerca să tulbure ordinea şi liniştea publică.

Pentru ca trecerea dintre ani să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele Jandarmeriei şi ale Poliţiei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia.

Jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare o serie de misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabilirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârsesc fapte contravenţionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni.

Patrulele de ordine şi siguranţă publică vor fi prezente atît în mediul urban cât şi în mediul rural asigurând liniştea cetăţenilor pe parcursul sărbătorilor specifice trecerii dintre ani.

Deoarece la aceste manifestări se preconizează un public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria recomandă cetăţenilor :

• să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase şi sfătuieşte cetăţenii care vor participa la aceste manifestări,
• să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase şi sfătuieşte cetăţenii care vor participa la aceste manifestări
• -să respecte regulile stabilite de organizatori;
• -să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală,
• -să nu arunce obiecte către scenă sau către public;
• -să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale;
• în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugaţi să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.