O familie de castori ar putea împiedica construcția aeroportului de lângă Brașov

castori

O descoperire făcută de autoritățile de mediu, ar putea compromite construcția aeroportului Ghimbav, de lângă municipiul Brașov. Este vorba despre o familie de castori care își duc traiul la doi kilometri de pista în valoare de 24 de milioane de euro al aeroportului. Autoritățile de mediu vor să declare zona arie protejată.

Potrivit reprezentanților Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Brașov, în apropierea aeroportului Brașov-Ghimbav sunt aproximativ 35 de exemplare de castori. În urma acestei descoperiri, Ministerul Mediului vrea să declare zona Lunca Bârsei arie protejată.

„E un habitat important prin fauna care se dezvoltă. Această decizie a fost luată ca să nu afecteze comunitatea locală”, spune secretarul de stat Viorel Lascu.

Terenul pe care s-a început construcţia aeroportului are o suprafaţă de 58 de hectare. Locația se află la 12 km de Braşov. Terenul a fost găsit destul de greu de autorităţi, având în vedere faptul că Braşovul este înconjurat de munţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.