Lucrările la clădirea Teatrului de Nord au fost finalizate

Teatrul de Nord, finalizare proiect (1)

Teatrul de Nord, finalizare proiect (6)

Azi, 22 decembrie a avut loc recepția oficială a lucrărilor de modernizare a Teatrului de Nord din Satu Mare. Valoarea totală a proiectului a fost de 13.395.300,22 lei.

La eveniment au participat primarul Dorel Coica, subprefectul Altfater Tamas, viceprimarul Radu Roca, deputatul UDMR Kereskenyi Gabor, fostul primar al municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, consilieri municipali dar și persoane implicate în derularea proiectului.

Perioada de implementare a proiectului a fost de 44 de luni, începând cu data de 13 apriliew 2012. Lucrările propriu zise au demarat după semnarea, la 29 octombrie 2014 a contractului de execuţie, în urma licitaţiei câştigate de firma SC Tarr&Tarr SRL. Valoarea totală a proiectului a fost de 13.395.300,22 lei (cu TVA inclus), iar asistenţa financiară nerambursabilă a fost de 9.944.700,86 lei.

Principalele intervenţii au constat în: consolidarea structurii clădirii; consolidarea structurii acoperişului şi înlocuirea învelitorii; reabilitarea finisajelor din sala de spectacole şi spaţiile interioare de deservire; reabilitarea finisajelor exterioare şi a învelitorii; reabilitarea trotuarelor, platformelor exterioare şi a spaţiilor verzi; înlocuirea totală a instalaţiilor sanitare, electrice, termice; realizarea instalaţiilor de avertizare la incendiu, de supraveghere video interior-exterior, a sistemului automat de stingere a incendiilor; construcţia a două bazine de rezervă în caz de incendiu echipate cu sisteme de pompare; realizarea instalaţiilor de curenţi slabi; realizarea instalaţiilor de tehnică de lumini şi sunet; realizarea instalaţiilor de tehnică de scenă.

În cadrul proiectului, teatrul a beneficiat şi de importante dotări, în măsură să-i asigure un înalt grad de funcţionalitate, la nivelul unei instituţii de cultură cu adevărat moderne și anume: utilaje pentru instalaţii termice; generator de curent; tehnică de lumini şi sunet; dotări tehnică de scenă; mobilier sală de spectacole şi foaier.

Obiectivul proiectului l-a constituit reabilitarea, consolidarea şi conservarea culturală şi arhitectonică în sensul menţinerii stilului tradiţional al clădirii de patrimoniu Teatrul de Nord Satu Mare.

Un Comentariu la "Lucrările la clădirea Teatrului de Nord au fost finalizate"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.