Explozie într-o brutărie din Tășnad. Două victime au ajuns la spital

Incendiu

Doi bărbați, unul de 31 iar al doilea de 41 de ani au ajuns astăzi, 22 decembrie, la spital după ce au suferit arsuri grave în urma unei explozii la o brutărie din Tășnad. La faţa locului, s-au deplasat pompieri dar şi un echipaj SMURD. Victimele au fost transportate de urgență la spital.

Ajunși la faţa locului, pompierii au constatat că ardea interiorul încăperii în care era amplasat cuptorul pe motorină, cu pericol de propagare la întreaga clădire. În interiorul brutăriei se afla o singură persoană, un bărbat în vârstă de 31 de ani, care prezenta insuficienţă respiratorie şi arsuri grave pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului. Un alt bărbat de 41 de ani, a fost găsit în curtea societăţii cu arsuri pe mâini şi spate.

Pompierii militari au acţionat şi pentru limitarea propagării incendiului la întreaga brutărie, precum şi pentru evacuarea bunurilor din interiorul încăperii incendiate, reuşindu-se oprirea scurgerii motorinei din rezervorul de 1000 de litri care asigura sursa de încălzire a cuptorului.

Potrivit echipajelor de intervenție, explozia ar fi fost produsă de o defecţiune la instalaţia de încălzire a cuptorului, aceasta având scurgeri de combustibil.
În urma incendiului au ars suporţii pentru pâine, două uşi din lemn şi o fereastră. De asemenea, s-au deteriorat pereţii şi făina depozitată în interiorul încăperii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.