Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă de la Negrești-Oaș, la a XVIII-a ediție

Festival  AFIS

Orașul Negrești-Oaș va găzdui în zilele de 26 și 27 decembrie, cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă. Manifestarea cultural-artistică este organizată de Primăria şi Consiliul local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură din oraș, Muzeul Ţării Oaşului, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare.

Prin Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, organizatorii şi-au propus să crească gradul de implicare a copiilor/tinerilor, şi nu numai, în activităţi privind păstrarea şi conservarea tradiţiei populare şi, totodată, să încerce o promovare „altfel” a acestor tradiții, a potențialului turistic al zonei, contribuind astfel şi la îmbunătățirea imaginii de țară şi la creșterea atractivității turistice.

În anul 2013, ediția a XVI-a a festivalului a fost organizată în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism, a căpătat plus valoare și a crescut în calitate. Și în acest an, Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă de la Negrești-Oaș, se află pe lista evenimentelor promovate de Autoritatea Nașională pentru Turism.

În continuare vă prezentăm programul festivalului:

Sâmbătă, 26 decembrie 2015:

Sosirea invitaților/grupurilor de colindători din Ucraina și Republica Moldova

Dezbatere pe tema „Sărbătorile de iarnă la românii de pretutindeni”

Duminică, 27 decembrie 2015:

Ora 10.00 – sosirea invitaților/grupurilor de colindători
Ora 11.00 – participarea la sfânta liturghie (opţional)
Ora 12.10 – 12.30 – Parada colindătorilor (de la catedrală/primărie – str. Victoriei – spre Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului – str. Livezilor)

La Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului:

Ora 12.30 – Deschiderea oficială a festivalului, decernarea titlului „Cetăţean de onoare al oraşului Negreşti-Oaş” Floarei Finta – Tezaur Uman Viu
Ora 13.00 – 14.30: Festivalul concurs al Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă – prezentarea momentelor artistice

La locul de servire a mesei

Ora 14.00 – 15.30 – servirea mesei
Ora 15.30 – Premierea tuturor formaţiilor participante.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.