UDMR Satu Mare este împotriva centrului de imigranți de la Tășnad

Pataki-Csaba

În cadrul unui comunicat de presă transmis astăzi, 15 decembrie, redacției noastre, UDMR Satu Mare își exprimă dezacordul cu privire la înființarea unui centru pentru imigranți în orașul Tășnad. Mai mult decât atât, UDMR dorește să consulte populația orașului Tășnad și a localităților limitrofe, cu privire la această decizie a Guvernului.

În continuare vă prezentăm comunicatul de presă remis de UDMR Satu Mare:

„Ministrul Afacerior Interne a anunțat că în orașul Tășnad va înființa un centru de migrație în următoarea perioadă. MAI și-a dat acceptul cu această decizie propunerii Inspectoratul General pentru Imigrări, care a ales localitatea din județul Satu Mare pentru înființarea unui astfel de centru.

Până la momentul de față nu sunt cunoscute argumentele clare a ministerului în legătură cu alegerea locației din județul nostru dar nici partea financiară a proiectului nu este cristalizat. În legătură cu aceste aspecte Organizația Județeană UDMR Satu Mare inițiază o consultare a populației orașului Tășnad și a localităților limitrofe.

„UDMR nu este de acord cu faptul că ministerul a luat decizia de înființare a unui centru de migrație în orașul Tășnad fără consultarea cetățenilor orașului. Credem, că locuitorii acestui oraș cu potențial turistic ridicat își pot exprima o părere foarte fermă despre această decizie, iar instituțiile abilitate trebuie să le dea dreptul de a-și exprima această părere. În următoarele zile vom chestiona locuitorii orașului și a localităților limitrofe despre aceste decizii foarte importante. Locuitorii acestei zone trebuie să conștientizeze, că părerea lor contează foarte mult, iar UDMR le va ajuta să le și exprime”, a informat Pataki Csaba, președintele Organizației Județene UDMR Satu Mare.

În următoarele zile, pe parcursul consultării cetățenilor cu ajutorul chestionarelor, voluntarii UDMR vor ajunge la cât mai mulți locuitori ai orașului și a localităților limitrofe, ca ei să-și poată exprima părerea despre această temă în număr cât mai mare”.

4 Comentarii la "UDMR Satu Mare este împotriva centrului de imigranți de la Tășnad"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.