Fumatul interzis prin lege în toate spaţiile publice închise

fumatul

Plenul Camerei Deputaților a aprobat astăzi, 15 decembrie, cu 164 de voturi „pentru”, 20 „împotrivă” și 26 de „abțineri” proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Vă reamintim că proiectul a fost adoptat de Senat în anul 2011.

Proiectul de lege votat de către deputați prevede interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon.

Actul normativ spune că fumatul este permis numai în camere special amenajate în acest sens, cu respectarea următoarelor reguli: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise; să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă; să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.