Patru bărbați din Carei, cu vârstele cuprinse între 18 și 33 de ani au fost arestați după ce în noaptea sâmbătă, 12 spre duminică, 13 decembrie, au tâlhărit un taximetrist. Aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În noaptea cu pricina în taxiul condus de Attila M. au urcat patru persoane care i-au cerut să-i ducă din Carei în comuna Bogdand. În aprorierea localității Bogdand, bărbatul care se afla pe scaunul din dreapta față a bruscat volanul mașinii, iar autroturismul a intrat într-un cap de pod.
După producerea impactului, cei patru clienți prin amenințare și prin folosirea de spray lacrimogen l-au tâlhărit pe taximetrist, prejudiciul ridicându-se la suma de 970 lei.
Polițiștii au reușit să-i prindă pe tâlhari. Este vorba despre Zoltan P. de 33 ani (recidivist), Cristian F. de 18 ani, Vasile C. de 19 ani și Cristopfer K. de 18 ani, toți din Carei.
Față de aceștia s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un Comentariu la "Taximetrist tâlhărit de patru clienți"