Contrabandist de ţigări prins după o urmărire ca-n filme

Tigari2

Vineri (11 decembrie) seara, un echipaj al poliţiei de frontieră a încercat să oprească pentru control, pe DN 19 (Sâmbra Oilor) un Mercedes, cu număr de Cehia. Şoferul însă a ignorat semnalele efectuate de către poliţiştii de frontieră continuându-şi deplasarea în mare viteză, fapt pentru care oamenii legii au urmărit maşina, fiind oprită după câteva sute de metri. La volanul autoturismului a fost identificat cetățeanul ucrainean. B. Andrii, de 27 de ani.

La controlul efectuat asupra maşinii nu au fost descoperite bunuri, însă la aproximativ 300 de metri de locul unde a fost oprit autoturismul, într-o parcare, au fost găsite abandonate patru colete învelite în folie de culoare neagră, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii cetățeanului ucrainean împreună cu autoturismul, dar și coletele descoperite, la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, în urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că este vorba de 3.000 pachete țigări, marca Jin Ling, în valoare de peste 27.000 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.