Sala de spectacole a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Satu Mare a devenit astăzi, 10 decembrie, neîncăpătoare la acțiunea organizată cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Spectacolul de Crăciun a avut loc de la ora 10.00.
La spectacolul oferit de către copii a participat și președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, dar și inspectorul general al IȘJ Satu Mare, Călin Durla.
În cadrul spectacolului au susținut momente artistice elevii Liceului de Artă „Aurel Popp”, ai Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt”, dar și copiii școlii gazdă.
La sfârșitul spectacolului, copiii au fost răsplătiți cu cadouri, oferite de către Moș Crăciun.