Floare Finta, cetățean de onoare al orașului Negrești-Oaș

Floare Finta

În ședința de luna trecută, consilierii din Negrești-Oaș au votat acordarea titlului de cetățean de onoare al orașului pentru tezaurul uman viu, Floare Finta. Titlul îi va fi decernat în cadrul manifestărilor ocazionate de cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă, eveniment ce va fi organizat în perioada 26-27 decembrie.

Floare Finta, născută la data de 2 iulie 1933, a deprins, încă de tinereţe, practica vindecării cu plante, fiind recunoscută în zonă ca şi tămăduitoare. Pe lângă asta, s-a îndeletnicit cu confecţionarea de haine tradiţionale oşeneşti, iar acum, la vârsta de 82 de ani, confecţionează podoabe populare. Pasionată de tradiţiile şi obiceiurile Ţării Oaşului, alături de copii săi, a colaborat cu casa de cultură din oraș, participând la spectacole în ţară şi străinătate.

În semn de recunoaştere a activităţii sale, Floare Finta a primit, în 2012, titlul de „Luminător al satelor”. Tot în acelaşi an, Ministerul Culturii ia-a atribuit titlul de „Tezaur Uman Viu”. În urmă cu câteva săptămâni, a primit din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, medalia „Meritul Cultural”, clasa a III-a.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.