Două extrageri în decembrie, la Loteria bonurilor fiscale

loteria fiscala

În această lună vor fi două extrageri în cadrul Loteriei bonurilor fiscale: una lunară şi una ocazională.

Extragerea lunară pentru decembrie va avea loc în data de 20, iar la aceasta vor participa bonurile fiscale emise în perioada 1-30 noiembrie. Perioada de revendicare a premiului va fi de 30 de zile după extragere, adică între 21 decembrie 2015 şi 19 ianuarie 2016, iar plata acestuia se va face cel târziu pe 19 martie 2016.

La o săptămână distanţă de extragerea lunară, pe 27 decembrie va avea loc şi o extragere ocazională, pentru sărbătorile de iarnă. În cazul acesteia, bonurile fiscale participante vor fi cele emise între 1 septembrie şi 30 noiembrie. Perioada de revendicare a premiului va fi 28 decembrie 2015 – 26 ianuarie 2016, iar termenul-limită pentru acordarea acestuia – 26 martie 2016.

În cazul ambelor extrageri din luna decembrie, premiul va fi de un milion de lei, acesta urmând să fie împărţit la numărul total de bonuri câştigătoare depuse în timp util şi validate de autorităţi.

Numărul maxim de premii pentru fiecare extragere va fi de 100. În caz că se vor depune mai mult de 100 de bonuri câştigătoare, autorităţile vor organiza şi o a doua etapă de selecţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.