Reabilitarea fostului Cinematograf „Popular”, la final

SONY DSC
SONY DSC

Astăzi, 26 noiembrie, a avut loc conferința de închidere a proiectului „Investiții imobiliare în vederea dezvoltării întreprinderilor româno-maghiare” prin care este în curs de reabilitare clădirea fostului Cinematograf „Popular”, alături de o clădire emblematică din Nyiregyhaza. Imobilul din Satu Mare va găzdui „Casa Meșteșugarilor”. Valoarea totală a proiectului este de 1.917.005,58 euro.

La conferința de azi au participat primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, respectiv membrii unei delegații din Ungaria.

Potrivit celor declarate de primarul Dorel Coica, în fostul Cinematograf „Popular” va fi viitoarea „Casă a Meșteșugarilor”. În incinta clădirii vor fi amenajate ateliere unde tinerii vor învăța diferite meserii.

Reabilitarea clădirii de pe strada Ștefan cel Mare a început în anul 2013 iar în prezent lucrările se apropie de finalizare. Potrivit proiectului, la subsolul și parterul clădirii vor fi amenajate ateliere dar și săli de cursuri. La etaj va exista o sală de conferințe cu o capacitate de 300 persoane, o sală mai mică pentru seminarii și întâlniri, dar și spații expoziționale.

Totodată, în clădirea reabilitată va funcționa un birou de dezvoltare a mediului de afaceri transfrontalier care va colabora cu biroul similar, înființat de către liderul proiectului din Nyiregyhaza, în vederea promovării firmelor româno-maghiare.
Valoarea totală a proiectului este de 1.917.005,58 de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.