Paulovics Laszlo, cetățean de onoare al municipiului Satu Mare

Paulovics1

Paulovics2

Paulovics3

Paulovics5

Paulovics6

Primarul Dorel Coica i-a înmânat astăzi, 26 noiembrie, într-un cadru festiv distincția de „Cetățean de Onoare” al municipiului Satu Mare, artistului plastic Paulovics Laszlo. La eveniment au participat consilierii municipali, deputatul Kereskenyi Gabor, dar și familia, respectiv cunoștințele artistului.

Evenimentul a fost marcat și de un moment artistic, susținut de directorul Filarmonicii „Dinu Lipatti”, violonistul Rudolf Fatyol acesta fiind acompaniat de o pianistă a orchestrei instituției.

Paulovics Laszlo s-a născut la Satu Mare la data de 15 august 1937. A urmat cursurile Școlii de Arte din Baia Mare pe care le-a absolvit în anul 1955, după care și-a continuat studiile la Academia de Arte Plastice Cluj-Napoca. În 1964 acesta se stabilește la Satu Mare fiind angajat ca scenograf în cadrul teatrului. Paulovics a realizat nu doar picturi ci și lucrări grafice, desene și gravuri, ex-librisuri, ilustrații de carte, decorații din ceramică, etc.

În 1985 acesta pleacă în Republica Democrată Germană (RDG), iar după Revoluția din 1989 revine în țară și se stabilește la Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.