Cozi kilometrice la Vama Petea (video)


Din cauza intensificării controalelor la punctele de trecere a frontierei, la PTF Petea s-au format cozi kilometrice, cei care doresc să treacă granița în Ungaria trebuie să stea ore în șir până le vine rândul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, inspectorul principal de poliție Radu Lungu „în această periodaă, Poliția de Frontieră împreună cu alte instituții care au atribuții în punctele de trecere a frontierei, fac verificări mai amănunțite asupra persoanelor și mijloacelor de transport care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare cât și pe sensul de ieșire din țară. Măsura nu se aplică doar la noi, ci la toate frontierele pentru a preveni intrarea sau ieșirea unor persoane care pot amenința securitatea fiecărui stat în parte. Vorbim despre o măsură temporară”.
Potrivit celor declarate de Radu Lungu, timpul dedicat controlării unei mașini este de aproximativ 3-5 minute „însă dacă eu am în față, spre exemplu, zece mașini, timpul de așteptare poate ajunge și la 30 de minute”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.