În săptămâna 16-20 noiembrie, în unităţile de învăţământ din întreaga ţară se desfăşoară Campania „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”. Activitatea face parte din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) şi este iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Scopul acţiunii este sensibilizarea copiilor şi adulţilor cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa alimentelor.
Cei 2.794 de elevi voluntari SNAC din judeţul Satu Mare au popularizat campania, iar în săptămâna aceasta strâng legume şi fructe pe care urmează să le doneze familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale (case de tip familial, centre de plasament, spitale, centre de îngrijire a bătrânilor).
Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Satu Mare invită părinţii copiilor din grădiniţe şi şcoli să se alăture voluntarilor SNAC în acţiunea lor caritabilă.