Virgil Enătescu: Cum văd eu lumea (Video)


Recunoaștem că titlul nu ne aparține, fiind împrumutat de pe coperta unei cărți semnate de Albert Eistein, lucrare ce reunește articole și conferințe ale marelui savant. Cu toate acestea, cele patru cuvinte: „Cum văd eu lumea”, definesc cât se poate de bine concluziile la care a ajuns, după un parcurs profesional de câteva decenii un alt savant, născut în România, dar cunoscut pe toate meridianele lumii, psihiatrul Virgil Enătescu.
La cei 75 de ani ai săi, acad. dr. Virgil Enătescu demonstrează încă odată (dacă mai era nevoie) că vârsta e doar un număr înscris în actul de identitate și nicidecum o stare de spirit. Plin de energie și de idei, dacă asculți un discurs al distinsului medic sătmărean, ai impresia că toată înțelepciunea lumii s-a adunat în materia cenușie al acestui om care iată, astăzi, 11 noiembrie, sărbătorește trei sferturi de veac de viață.
Cum vede acad. Virgil Enătescu lumea? E întrebarea la care poate v-ați gândit în nenumărate rânduri. Vă deschidem o mică fereastră spre lumea distinsului medic și vă invităm să treceți pragul în „lumea” sătmăreanului pe care americanii l-au inclus în rândul celor 500 de genii ale contemporaneității.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.