Familii aflate în dificultate din județul Satu Mare, sprijinite de Guvern

bani

Executivul a aprobat, astăzi, 11 noiembrie, o Hotărâre de Guvern privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru a veni în sprijinul a 844 de familii și persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială. Valaorea totală a ajutoarelor aprobate este de 1.716.000 lei. Printre beneciari se află și familii din județul Satu Mare.

Actul normativ acordă suma de 1.422.100 lei astfel:

-Unui număr de 11 familii aflate în situații dificile cauzate de calamități naturale, inundații și alunecări de teren, din județele: Hunedoara, Mureș, Neamț, Satu Mare, Teleorman și Vrancea;

-Unui număr de 21 de familii afectate de incendii, din județele: Bacău, Buzău, Giurgiu, Ialomița, Iași, Neamț, Satu Mare, Suceava, Vrancea și din municipiul București;

-Unui număr de 346 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de starea gravă de sănătate, sărăcie extremă, ori alte cauze care pot conduce la excluziunea socială. Aceste familii locuiesc în județele: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și în municipiul București.

În plus, actul mai prevede ca ajutoare de urgență în sumă de 104.100 de lei să fie direcționate către 136 de familii și persoane singure din județul Sălaj, iar un ajutor în valoare de 234.800 de lei să fie acordat unui număr de 330 de familii și persoane singure din județul Neamț. Aceste persoane au fost afectate de calamități naturale, respectiv precipitațiile abundente însoțite de grindină produse în lunile mai-iulie 2015.

Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.