Rezultatele implementării LEADER în GAL Sud-Vest Satu Mare

GAL1

GAL2

Asociaţia Grup de Acţiune Locală Sud-Vest Satu Mare (GAL Sud-Vest Satu Mare) care implementează programul LEADER pe teritoriul a 19 comune a avut marți, 27 octombrie, la Pişcolt, conferinţa de închiderea a proiectului.

Rezultatele implementării programului LEADER în teritoriu a fost realizată de preşedintele GAL-ului, Ștefan Toga, care a prezentat în faţa a peste 100 de oameni prezenţi, etapele şi acţiunile întreprinse în cei trei ani de funcţionare a Compartimentului Administrativ.

La GAL Sud-Vest Satu Mare au fost depuse 77 de proiecte conforme cu o valoare de 3.512.137 euro, sumă ce reprezintă 153,68% din alocarea financiară pe GAL, respectiv 2.285.137 euro. Dintre acestea au fost selectate de Comitetul de Selecţie al GAL-ului 66 de proiecte, în valoare de 3.126.988 euro, procentul fiind de 136,83% din alocarea totală. În urma depunerii proiectelor la AFIR, trei proiecte au fost declarate neeligibile şi cinci proiecte au fost retrase, valoarea lor totală fiind de 691.993 euro. În final, la GAL Sud-Vest Satu Mare alocarea financiară a fost contractată 100%, fiind semnate cu AFIR 58 de proiecte, însă pe parcurs au fost reziliate câteva dintre ele.

Distribuţia valorică finală a alocării financiare pe comune se prezintă astfel: Tiream – 4 proiecte, valoare 275.874 euro, Ciumeşti – 2 proiecte, valoare 219.602 euro, Berveni – 3 proiecte, valoare 195.793 euro, Petreşti – 4 proiecte, valoare 164.138 euro, Andrid – 4 proiecte, valoare 157.460 euro, Săuca – 3 proiecte, valoare 137.309 euro, Tăşnad – 4 proiecte, valoare 117.696 euro, Căpleni – 5 proiecte, valoare 103.561 euro, Pişcolt – 2 proiecte, valoare 89.251 euro, Pir – 3 proiecte, valoare 65.430 euro, Săcăşeni – 2 proiecte, valoare 50.044 euro, Sălacea – 2 proiecte, valoare 45.257 euro, Căuaş – 2 proiecte, valoare 42.000 euro, Santău – 3 proiecte, valoare 40.130 euro, Urziceni – 1 proiect, valoare 26.007, Cămin – 1 proiect – valoare 25.998, Cehal – 1 proiect, valoare 25.922 euro, Foieni – 1 proiect, valoare 25.845 euro, Sanislău – 1 proiect, valoare 21.099.

Programul LEADER pe teritoriul celor 19 comune partenere a fost diseminat prin numeroase acţiuni de informare şi promovare, instruiri ai liderilor locali, s-a realizat o pagină web dedicată GAL-ului, s-au distribuit sute de materiale informative şi broşuri şi s-a participat la întâlnirile şi grupurile de lucru organizate de Federaţia Naţională a GAL-urilor din România şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Asociaţia GAL Sud-Vest Satu Mare a fost înfiinţată în anul 2011 atunci când s-au pus bazele unui parteneriat format din reprezentanţi ai administraţiei locale din comunele care alcătuiesc această microregiune, organizaţii non – guvernamentale locale şi reprezentaţi ai mediului de afaceri, scopul parteneriatului fiind acela de a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea microregiunii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.