Lect. univ. Mariana Popa, condamnată la închisoare cu executare

Mariana Popa

Lectorul universitar Mariana Popa, cadru didactic la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, filiala Satu Mare, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Sentința a fost pronunțată în ședința de azi, 28 octombrie de către magistrații Tribunalului Sălaj. Mariana Popa a fost condamnată pentru luare de mită.

Potrivit încheierii ședinței de azi, Mariana Popa a fost condamnată la zece pedepse de câte 1 an și 4 luni pentru săvârșirea a zece infracțiuni de luare de mită. „În baza art.39 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, iar la pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte nouă pedepse stabilite, respectiv 4 ani, urmând ca inculpata să execute în final o pedeapsă de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare, cu privare de libertate”, se arată în documentul citat.

De asemenea, instanța dispune confiscarea de la Mariana Popa a sumei de 11.925,7 lei, consemnată la BCR pe numele inculpatei. Totodată, Popa are de plătit 1.000, cheltuieli judiciare către stat.

Procurorii susțin că în calitate de cadru didactic coordonator al lucrărilor de licență, Mariana Popa a primit bani de la mai mulți studenți, încasând sume cuprinse între 250 și 300 de euro pentru fiecare lucrare de licență. Din ancheta realizată de procurori reiese că Popa trimitea studenților lucrările gata scrise în format electronic, prin e-mail.

Mariana Popa a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în data de 21 iulie 2015. Ulterior instanța a dispus înlocuirea arestului preventiv cu cea de arest la domiciliu, după care, angajata Universității „Vasile Goldiș” a fost trecută sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.

Sentința Tribunalului Sălaj nu este definitivă, și poate fi atacată cu apel în decurs de zece zile de la pronunțare.

Un Comentariu la "Lect. univ. Mariana Popa, condamnată la închisoare cu executare"

  1. Pingback: Lect. univ. Mariana Popa a atacat cu apel sentința Tribunalului Sălaj | Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.