Lansare proiect: „Start-up pe piața muncii prin firma de exercițiu”

firma

Hotelul „Select” din Satu Mare va găzdui vineri, 30 octombrie, de la ora 10.00, evenimentul de lansare a proiectului „Start-up pe piața muncii prin firma de exercițiu”.

Este vorba despre un proiect multi-regional ce se derulează în cadrul unui parteneriat între: Colegiul Economic „Hermes” Petroșani, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare și SC Danyna Style SRL Deva în regiunea vest (județele Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad) și în regiunea nord-vest (județele Bihor, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj și Cluj).

Obiectivul general al proiectului urmărește îmbunătățirea perspectivelor de inserție pe piața muncii pentru 600 de elevi din unitățile de învățământ secundar din regiunile vest și nord-vest prin optimizarea serviciilor de consiliere și orientare profesională și prin utilizarea metodelor inovative de tip firme de exercițiu.

Dezvoltarea competențelor grupului țintă pentru integrarea durabilă pe piața muncii se realizează prin promovarea învățării pe parcursul întregii vieți și dezvoltarea sistemelor de educație și formare, de asigurare a competentelor profesionale și a corelării acestora cu cerințele pieței muncii, de creștere a oportunităților de ocupare prin promovarea culturii antreprenoriale, prin consilierea profesională și prin furnizarea de activități inovatoare.

Proiectul propune un set de activități integrate care vizează consilierea și orientarea privind cariera, dezvoltarea și furnizarea programelor de activități pe firmele de exercițiu și inovare, asistență și consiliere pentru intrarea pe piața muncii care au ca scop asigurarea tranziției de la scoală la viața activă.

Sursa foto: Arhiva www.satmareanul.net

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.