Jandarmii vor asigura ordinea publică de „Ziua Armatei Române”

jandarmi

Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi, sâmbătă și duminică, 24 respectiv 25 octombrie, în misiuni de asigurare a ordinii publice, pe timpul manifestărilor prilejuite de „Ziua Armatei Române”, care vor avea loc în municipiile Satu Mare şi Carei și vor participa cu un Detașament de defilare.

În municipiul Satu Mare, jandarmii sătmăreni vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările organizate sâmbătă, 24 octombrie, ora 16.00 ocazionate de Ceremonialul militar de primire a ștafetei veteranilor de război în municipiul Satu Mare și duminică, 25 octombrie, începând cu ora 09.00 la manifestările dedicate „Zilei Armatei Române” la Monumentul Ostaşului Român.

Totodată, efective ale Jandarmeriei Satu Mare, împreună cu cele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările organizate duminică, începând cu ora 12.30 în municipiul Carei, la Monumentul Ostaşului Român, unde vor participa oficialități de la nivel național și județean.

Pentru ca manifestările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, echipajele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24 şi vor acţiona, cu preponderenţă, pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria face următoarele recomandări: să se respecte solemnitatea manifestărilor; să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, bagaje etc.); să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme; să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase; să respecte regulile stabilite de organizatori; să evite consumul excesiv de alcool, întrucât acesta este factorul favorizant şi declanşator al multor fapte de natură contravenţională sau penală; să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de asigurare a ordinii publice.

Pentru sesizarea faptelor antisociale cetăţenii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.