Consulul Germaniei la Timișoara, Rolf Maruhn, vine la Satu Mare

consulul-germaniei

Joi, 22 octombrie, la ora 13.00, va avea loc la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” festivitatea de premiere a primei generaţii de elevi care au susţinut anul trecut examenul DSD I- Deutsches Sprachdiplom derKultusministerkonferenz I, obţinând rezultate deosebite. Invitatul de onoare al festivităţii este Excelenţa Sa Consulul Germaniei la Timişoara, Rolf Maruhn.

Colegiul este unul dintre cele trei instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţ, singurul cu predare în limba română, acreditat ca centru de competenţe lingvistice pentru limba germană, oferind astfel elevilor certificate recunoscute internaţional în urma susţinerii unui examen de certificare în limba germană.

Invitatul de onoare al festivităţii este Excelenţa Sa Consulul Germaniei la Timişoara, domnul Rolf Maruhn, care împreună cu Dietrich Arens, reprezentantul ZfA (ZentrumfürAuslandsschulwesen)- Centrul pentru şcolile germane din străinătate şi directorul prof. Anna-Maria Maruşca, le va înmâna elevilor diplomele DSD I.

Pentru a obţine aceste diplome, elevii s-au pregătit intens, au realizat proiecte sub îndrumarea profesorilor şi au fost evaluaţi, verificându-se nivelul elevilor la cele patru competenţe: citire, scriere, ascultare şi vorbire. Pentru elevii Colegiului Naţional „Doamna Stanca” participarea la examen este gratuită, iar diploma obţinută este recunoscută internaţional, valabilă permanent şi poate fi folosită pentru studii şi angajare.

Anul acesta şcolar, următoarea generaţie de elevi motivaţi vor participa la aceste examene şi-şi vor îmbogăţi portofoliul cu o diplomă de limbă germană DSD I.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.