Deputaţii au adoptat un proiect de modificare a Legii Educaţiei care prevede ca elevii de până la clasa a VIII-a să meargă la școală doar dimineața. Asta în condițiile în care, în şcolile din ţară, nu sunt săli suficiente astfel încât toţi elevii să înveţe într-un singur schimb. Proiectul va fi dezbătut în Senat, care e cameră decizională.
Ministerul Educaţiei recunoaşte că în acest moment propunerea parlamentarului liberal Ştefan Băişanu este nerealistă. Actul normativ va fi trimis spre examinare Senatului, care este for decizional în acest caz.
Dacă va intra în vigoare, prevederea ar urma să fie aplicată din anul şcolar 2018-2019.
