Cuvinte născute din „sertarele” durerii

copii1

copii2

copii3

copii4

copii5

copii6

copii7

copii8

copii9

copii10

copii11

copii12

Cuvintele o iau razna, refuzând să se așeze ordonat, așa cum s-ar aștepta un cititor avizat de la un text încropit de un jurnalist al cărui meșteșug este șlefuirea gândurilor în „atelierul” său de „fabricat vorbe frumoase”. Cuvintele își văd însă de menirea lor și ocolesc cu măiestrie să traducă sentimentele și lacrimile în idei care să explice durerea ferecată în vreo cămăruță ascunsă a inimilor zdrobite într-un timp, și într-un loc bine stabilite pe firmamentul eternității.

Stăteam și priveam zecile de lumânări și candele pe care focul jucăuș dansa în adierea vântului de toamnă și mă gândeam la durerile purtate de lacrimile ce brăzdau neîncetat fețele „părinților de îngeri”. Priveam și nu înțelegeam … Nu ai cum să pricepi durearea unui părinte care își pierde copilul și nici șoapta potopului de lacrimi ce își face loc ca un șuvoi spunându-și povestea celor care îndrăznesc să-și aplece urechea și să le deslușească tainele. Nu ai cum să pătrunzi în inima unui părinte care a trecut prin cea mai grea încercare, și a primit cea mai crâncenă lovitură hărăzită de Creator.

Priveam lacrimile ce străluceau în lumina jucăușă a candelelor, și la mâinile tremurânde ale unor oameni care nu odată ne dau lecții de viață într-un mod în care, noi cei care ne credem învăluiți de probleme, neajunsuri și dureri, nu reușim să le pătrundem subtilitatea. Nu își mai strigau durerea la Ceruri, nu mai cereau demult socoteală nimănui pentru acele suflete plecate departe. Ochii, ca niște izvoare de lacrimi, strălucesc în lumina candelelor și cu fiecare clipire repetă în veșnicie rugăciunea pentru micuții plecați din această lume.

Vorbesc în șoaptă, parcă doar tăcerea ar fi rămas singura lor credință. Luminițele se aprind rând pe rând, vrând parcă să lumineze calea veșniciei, îmbrățișate și mângâiate de vântul ce adie în această seară răcoroasă de octombrie.

Poate, privind de undeva departe de sus, am zări un VAL DE LUMINĂ care îmbrățișează Pământul, și într-un punct oarecare, într-un loc minuscul dar cât o eternitate ca valoare, se află un grup de oameni, adunați azi, 15 octombrie, în centrul unui oraș de undeva din nordul țării (Satu Mare), pentru a-și aminti și a se ruga împreună pentru copiii plecați în eternitate.

Acțiunea de azi de la Satu Mare își găsește echivalentul în multe alte mii de orașe de pe mapamond, fiind gândită pentru a marca „Ziua internațională a comemorării bebelușilor și copiilor”. La Satu Mare, acțiunea a fost organizată de la ora 19.00, pe Pasajul „Corneliu Coposu” de către Organizația „Eternul Miracol Materna Alinare” (E.M.M.A.).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.