„Fata care a scris cartea iubirii”, la Fashion’s Night Out Satu Mare

Fashion

Sala de evenimente „Kabuki” din Satu Mare va găzdui în data de 24 octombrie cea de-a IV-a ediție a „Fashion’s Night Out”. Evenimentul la care sunt așteptați toți pasionații de modă din Satu Mare (și nu numai), va începe la ora 17.00.

Detalii cu privire la seara de fashion au fost oferite azi, 14 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă de către organizatorii evenimentului și de o parte dintre designerii care își vor prezenta colecțiile.

La întâlnirea cu jurnaliștii au participat managerul Agenției „Trust Models” Satu Mare, Kariklea David, dar și designerii Sebastian David și Monica Ștrango, realizatoarea machiajelor, Jakab Orsolya, respectiv administratorul Restaurantului „Kabuki”.

În cadrul „Fashion’s Night Out” vor fi prezentate un număr de zece colecții ai unor firme de profil, precum „INEDIT”, „Spencer by Ciprian Crăciun”, „Atelier Cris Fashion” dar și ai unor designerilor: Cosmin Mureșan și Sebastian David, Ramona Năprădean, Bianca Breban, Diana Breban, Monica Ștrango, respectiv Sogni di Baricco.

În luarea de cuvânt, Monica Ștrango a declarat că colecția ei „se adresează femeilor care participă la diferite evenimente și este alcătuită din opt piese care conțin și rochițe de cocktail. Vor fi scoase în evidență culorile toamnei”.

Una dintre cele mai interesante colecții este cea semnată de Cosmin Mureșan „Fata care a scris cartea iubirii”, creații dedicate memoriei mamei artistului.

Colecțiile vor fi prezentate de 30 de fete și 12 băieți, manechini în cadrul Agenției „Trust Models” Satu Mare.

Colaboratorii acestei ediții sunt: Andrea Ofrim, Jakab Orsolya, Larisa Hrezdac, Loredana Pasca (Decor BridalEvents), Oli Marchiș, Zsolt Bottyan (Samtech Sound) respectiv Alexandra Catargiu, prezentatoarea evenimentului.
Intrarea va fi liberă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.