Specialiști din cadrul AJOFM Satu Mare, prezenți la un seminar de instruire la Tulcea

ajofm

În perioada 5-8 octombrie a avut loc la Tulcea un seminar de instruire privind bunele practici în dezvoltarea personală a echipei de implementare, acțiune care face parte dintr-un proiect în care sunt angrenați și specialiști din Spania.

Proiectul „Eficiență și calitate în SPO-EC SPO” este implementat de Agenția pentru Ocuparea forței de Muncă (AJOFM) Tulcea, în parteneriat cu SC Tobimar Construct SRL Alba Iulia, SC Drummers Concept SRL București, AJOFM Satu Mare, Desarrollo de Estrategias Exteriores SA și Serviciul Public de Ocupare din Principatul Asturias (Spania).

În cadrul seminarului, Kike Riesgo, partener director în FIDA Consultores și președinte al Federației Spaniole de Marketing și al Clubului de Marketing din Asturias a susținut o prezentare privind munca în grup prin metodologii inovatoare pentru dezvoltarea competențelor personale, abilități de comunicare, empatie, automotivație și de motivație a persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Cu această ocazie, au fost prezentate videouri de comunicare și empatie, de motivație, de excelență în atenția înspre client, dar și de inteligență emoțională.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni !”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.