Elevii și profesorii de la Colegiul Național „Doamna Stanca” din Satu Mare au marcat azi, 9 octombrie „Ziua Educației Nonformale”, printr-o serie de activități organizate pe parcursul zilei.
Seria de evenimente a început cu promovarea Andreei Stancu, elevă în clasa a X-a, care candidează pentru funcția de președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Doamna Stanca”. Tânăra și-a susținut candidatura mergând din clasă în clasă încercând să-și convingă colegii că este cât se poate de potrivită pentru această funcție.
În cadrul activităților derulate azi au fost promovate învăţarea nonformală la orele de curs și nu numai. Astfel, elevii au avut posibilitatea de a participa la ateliere creative, expoziţie de afişe, dezbateri, lectură în aer liber şi prezentări de proiecte.
Tot cu această ocazie, Clubul IMPACT „Noua generaţie” din cadrul colegiului și-a prezentat activitatea aferentă anului trecut, membrii clubului pregătindu-se pentru o nouă competiţie de proiecte. Elevii de la IMPACT au avut parte și de o surpriză, primind un tort din partea conducerii liceului.
În curtea şcolii a avut loc o paradă a costumelor populare, dar și multe alte surprize pregătite de profesorul Sorin Ursei.





















