„O scrisoare pierdută”, pe scena Teatrul Național din Budapesta

Teatru1

Teatru2

Una dintre cele mai îndrăgite spectacole ale stagiunii trecute, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, urmează să fie prezentat la Teatrul Național din Budapesta în cadrul programului dedicat teatrelor de peste hotare. În același timp, spectacolul face parte și din programul primei ediții a „Săptămânii Artiștilor Ardeleni”, eveniment inițiat de Fundația „Transilvanum” din Budapesta.

În cadrul programului organizat de Teatrul Național din Budapesta, pe lângă spectacolului teatrului sătmărean, sunt incluse încă două spectacole, și anume coproducția Ansamblului de Dans „Háromszék” din Sfântu Gheorghe, „A banda” și spectacolul Teatrului „Jókai” din Komarno, „Conspirația ipocriților” de Mihail Bulgakov.

După părerea lui Vidnyánszky Attila, directorul Teatrul Național din Budapesta, teatrele invitate sunt speciale pentru că „dincolo de faptul că sunt maghiare, se fertilizează în pântecul culturii unei alte națiuni, fapt prin care dau naștere unui puternic efect benefic”.

„Aceste spectacole oferă un model reprezentativ tendințelor teatrelor maghiare din țările învecinate”, a declarat Kulcsár Edit, dramaturgul Teatrului Național.

Spectacolul „O scrisoare pierdută”, regizat de Sorin Militaru, urmează să fie jucat la Budapesta pe data de 11 octombrie, începând cu ora 19.00 (ora locală).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.