E.ON România a modernizat sistemul de iluminat în două școli din Satu Mare

Primarie

La Satu Mare, 1.600 de copii şi cadre didactice din două unităţi de învăţământ beneficiază de condiţii mai bune de studiu prin înlocuirea instalaţiilor vechi de iluminat cu sisteme moderne şi eficiente. În cele două unități școlare au fost montate 1.278 de corpuri de iluminat şi 2.684 de tuburi cu led. Investiția a fost prezentată azi, 6 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

La întâlnirea cu jurnaliștii au participat subprefectul Altfatter Tamas, viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, inspectorul general al IȘJ Satu Mare, Călin Durla, directorii școlilor beneficiare, respectiv reprezentanții companiei E.ON.

Compania E.ON România a continuat proiectul „Energie în şcolile copilăriei”, în acest an, 11 licee şi şcoli din zece localităţi din judeţele Satu Mare, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ şi Vaslui fiind dotate cu sisteme noi de iluminat, moderne şi economice.

În municipiul Satu Mare, cu implicarea şi sprijinul Primăriei, beneficiare ale acestui proiect sunt Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” şi Colegiul Tehnic „Unio-Traian Vuia”. La Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” au fost montate 476 corpuri de iluminat şi 992 tuburi cu led iar la Colegiul Tehnic „Unio-Traian Vuia” 802 corpuri de iluminat, 1692 tuburi cu led şi 22 lămpi pentru tabla de scris.

„Prin această investiţie se vor reduce semnificativ facturile de energie electrică iar durata de viată a sistemelor de iluminat a crescut considerabil.
Pentru conducerea Primăriei municipiului Satu Mare, prioritatea numărul unu este investiţia în educaţie, de aceea am răspuns prompt propunerii E.On România căreia îi mulţumim pentru sprijinul acordat”, a declarat Radu Roca.

„Acest proiect demonstrează ce trebuie făcut pentru ca unităţile de învăţământ să aibă facturi mici pentru iluminat şi în acelaşi timp având grijă faţă de calitatea vieţii şi faţă de mediu, ceea ce exprimă pe deplin valorile în care credem”, a subliniat Dan Morari, director general al E.ON Energie România.

Modernizarea sistemelor de iluminat în cele 11 unităţi de învăţământ a însemnat achiziţia şi montarea a 6.000 de corpuri de iluminat şi a aproximativ 15.000 de tuburi cu led, suma totală investită de E.ON România fiind de aprox. 600.000 de euro.

Şcolile incluse în proiect, șapte din mediul urban şi patru din mediul rural, au fost selectate împreună cu autorităţile locale, fiind alese unităţile de învăţământ la care în ultimii cinci ani nu au fost modernizate sursele de iluminat, acestea fiind vechi şi ineficiente.

Prin proiectul „Energie în şcolile copilăriei”, una dintre cele mai ample şi dinamice iniţiative ale E.ON România dedicate susţinerii sistemului de învăţământ din România, 14.000 de copii şi cadre didactice din 28 de instituţii de învăţământ au beneficiat până în prezent de sisteme noi de iluminat.

Proiectul completează demersurile E.ON România pentru educarea tinerei generaţii, reprezentând o abordare pragmatică a informaţiilor transmise copiilor în cadrul proiectului educaţional „Energie pentru viaţă”. Prin proiectul „Energie pentru viaţă” , demarat în 2008 şi care a fost o premieră în România, zeci de mii de copii au învăţat de la voluntari E.ON în baza unor manuale speciale, elaborate şi finanţate de către companie, despre: tipurile de energie, regulile de siguranţă în domeniul gazelor naturale şi energiei electrice, mediul înconjurător.

Grupul E.ON România este activ de zece ani pe piaţa locală în domeniile furnizării şi distribuţiei de gaze naturale şi energie electrică, deservind peste 3 milioane de clienţi din 20 de judeţe situate în partea de nord a ţării. Din Grupul E.ON în România fac parte companiile E.ON Energie România, E.ON Distribuţie România şi E.ON Servicii Clienţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.