Polițistul George Miheț va fi operat din nou

George Mihet

Polițistul orădean George Miheț, a fost transferat vineri, 25 septembrie, de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, unde va fi supus unei noi intervenții chirurgicale.

Vă reamintim că Miheț a fost rănit grav într-un accident petrecut în noaptea de 14 spre 15 septembrie, pe DN1, în localitatea clujeană Gilău. În accident logodnica polițistului, Lavinia Bososchi din Satu Mare, a decedat.

„Starea pacientului este bună. E conştient, stabil, dar în prima fază va fi internat la Secţia de Terapie Intensivă”, a declarat pentru jurnaliștii de la www.ebihoreanul.ro, Beres Zsolt, medic în cadrul SMURD. Medicul mai spune că în următoarele zile, pacientul va fi supus unei noi operaţii, de această dată la claviculă.

George Miheț, în vârstă de 30 de ani, agent rutier în cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, a fost rănit într-un accident în noaptea de 14 spre 15 septembrie, pe DN1 în judeţul Cluj, când s-a răsturnat cu maşina.

Logodnica lui Miheț, creatoarea de modă din Satu Mare, Lavinia Bososchi, de 28 de ani, pasageră în maşină, a murit pe loc. În urma impactului, polițistul a suferit multiple fracturi de stern, de clavicule şi leziuni ale vaselor mari de sânge, și a fost supus unei operații care viza refacerea arterei aorte şi a vaselor de sânge jugulare.

În zilele următoare Miheț va fi supus unei noi intervenții chirurgicale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.