O nouă amânare în dosarul lui Florin Gal

Florin-Gal1

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a României a amânat joi, 24 septembrie, dosarul în care frații Florin și Călin Gal sunt cercetați pentru corupție. Noul termen stabilit de Instanța Supremă este 5 noiembrie.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2009-2011, în timp ce au îndeplinit pe rând funcția de director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Satu Mare, frații Gal au efectuat acte de comerț în numele SC Bosic Empire Company SRL Carei, firmă pe care o administrau.

Totodată, în 2009, Florin Gal a aprobat închirierea Hotelului „Sport” din Satu Mare către SC Bosic Empire Company SRL.

La sfârșitul anului trecut, Curtea de Apel Oradea (CAO) l-a condamnat pe Florin Gal la 2 ani și 6 luni de pușcărie iar pe Călin Gal la 2 ani de închisoare. Frații Gal au atacat sentința instanței orădene la ÎCCJ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.