Peste 50 de angajatori la Bursa locurilor de muncă din Satu Mare (Foto)

bursa1

bursa2

bursa3

bursa4

bursa5

bursa6

bursa7

bursa8

bursa9

bursa10

bursa11

56 de angajatori au participat azi, 25 septembrie, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, acțiune organizată la parterul Casei de Cultură a Sindicatelor de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare.

Pe lângă conducerea AJOFM, la deschiderea oficială a evenimentului au participat și ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, prefectul și subprefectul județului Sastu Mare, Eugeniu Avram, respectiv Altfatter Tamas, vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor dar și șefi de instituții din județ.

Potrivit celor declarate de directorul AJOFM Satu Mare, Simona Derșidan, în cadrul acțiunii de azi au participat 56 de agenți economici care oferă 588 de locuri de muncă.

De asemenea, la bursa de azi au avut standuri și instituții precum: Penitenciarul, Poliția, Pompierii care și-au prezentat ofertele de studii la școlile de profil, dar și un consilier EURES care a prezentat condițiile de angajare în Uniunea Europeană.

În vederea organizării bursei au fost contactați 225 de agenți economici din care la bursa au fost prezenți 56 de agenți, care au oferit 588 locuri de muncă din care pentru studii superioare 37 de job-uri.

Potrivit AJOFM Satu Mare, la această bursă au participat 850 de persoane din care 390 au fost absolvenți, și au fost selectate pentru a participa la interviu 205 persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.