A fost lansată cartea profesorului Titus Doboș (Galerie foto)

carte1

carte2

carte3

carte4

carte5

carte6

carte7

carte8

carte9

carte10

carte11

carte12

carte13

Duminică, 20 septembrie, începând cu ora 17.00 la Castelul Karolyi a avut loc lansarea cărții profesorului Titus Doboș, intitulată „Nostalgii positive”. Aceasta este cea de-a doua carte a autorului, după ce în luna ianuarie a acestui an a lansat lucrarea cu titlul „Amalgam”.

Evenimentul a fost deschis de Bogdan Georgescu, director al Direcției de Cultură a municipiului Carei, după care a urmat un scurt moment artistic de muzică și poezie susținut de elevii Patricia Borbély, Niculina Pop și Virgil Sava pregătiți de profesorii Adrian Țineghe și Szűcs József.

În cadrul manifestării au luat cuvântul profesorul universitar Ioan Ardelean, profesorul Adrian Țineghe și bineînțeles autorul, profesorul Titus Doboș, care au vorbit atât despre carte, cât și despre amintiri, întâmplări inedite, una peste alta, despre … nostalgiile pozitive.

Bogdan Georgescu a înmânat din partea Consiliului Local al municipiului Carei, domnului Titus Doboș, diploma de excelență pentru contribuția adusă dezvoltării actului cultural în Carei.

La final, toți cei prezenți au primit câte o carte, cu autograf din partea autorului.

La eveniment au fost prezenți profesori, foști colegi, prieteni și familia profesorului Doboș.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.