Mangă la volan

sofer beat

Polițiștii din Beltiug au oprit sâmbătă, 19 septembrie, în trafic un bărbat de 50 de ani din localitate, Ștefan H. care, pe lângă faptul că a urcat băut la volan, nu a putut prezenta nici permisul de conducere.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul figura cu restricții privind dreptul de a conduce. Totodată, oamenii legii au constatat că acesta vorbea incoerent, emanând un miros de halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ștefan H. este cercetat pentru că a urcat băut și fără permis de conducere la volan.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.