Un grup de copii din Oar, în vizită la Aeroportul Satu Mare (Foto)

apm1

apm2

apm3

apm4

apm5

În cadrul evenimentului ecologic „Săptămâna Mobilității Europene” (16-22 septembrie) având ca deviză „Alege. Schimbă. Combină”, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare a organizat prima acțiune în vederea promovării transportului alternativ aerian.

Acțiunea a avut loc azi, 14 septembrie și s-a materializat prin vizitarea Aeroportului din Satu Mare cu participarea a 20 de elevi din care zece copii orfani de la Casa de copii de tip familial „Ștefania” din Oar și însoțitori, alături de alți zece elevi de la Școala Gimnazială din Oar.

Inginerul Ioan Spătar, responsabil de mediu, a prezentat structura, funcționarea și rolul aeroportului sătmărean. În continuare, copiii au asistat la aterizarea a două aeronave una mai mică care după puţin timp de la aterizare a şi decolat cu destinaţia Slovacia şi cea de-a doua o aeronavă TAROM de 42 de persoane.

După aterizare, echipajul deosebit de sociabil şi ospitalier le-a oferit posibilitatea grupului să urce pe bordul aeronavei ba mai mult să intre în cabina pilotului şi să imortalizeze momentul prin realizare de fotografii. A urmat un dialog cu comandantul aeronavei în timp ce stewardesele au oferit câte un pahar cu băuturi răcoritoare micilor „cercetaşi”.

În continuare şeful formaţiei civile de pompieri Cornelius Cornea a prezentat, folosind echipamentul din dotare, modul în care echipa de pompieri intervine în cazul producerii unui incediu la bordul unui avion.

La finalul vizitei Radu Big, reprezentant TAROM Satu Mare, drept muţumire pentru interesul pe care tinerii l-au manifestat pentru aviaţie, în scurta lor vizită la aeroport, le-a oferit câte o revistă pe care elevii nu au ezitat s-o răsfoiască servind între timp dulciuri oferite de conducerea instituției.

Acţiunile dedicate acestui eveniment ecologic și-au atins scopul, lucru care se putea citi de pe chipurile fericite ale tinerilor care, plini de entuziasm s-au îndreptat spre autobuzul şcolar cu gândul la prima zi de şcoală unde vor putea împărtăşi impresiile unei zile de neuitat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.